Povestea noastră pe Vârful Moldoveanu

Prima dată pe Moldoveanu – cererea în căsătorie și un traseu epuizant

Eu și Vlad am fost prima dată pe Moldoveanu în 2021, când el m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. Iar eu am zis „what the fuck” și abia apoi „da” 😂. Traseul pe care l-am ales atunci ne-a întins limitele la maxim: Bâlea Lac – Moldoveanu și retur în aceeași zi, fără să fim complet pregătiți. Greu, dar memorabil.

O promisiune: să revenim, dar altfel

Pe repede înainte: un an mai târziu, într-o expediție de overlanding cu Transhumant, am zărit un indicator cu „Vf. Moldoveanu – 3 ore”. Deși scria 6 ore pe indicatorul din imagine, pe cel vechi era ceva cu 3 ore jumate și eu pe acela m-am bazat. Atunci mi-am zis că mi-ar plăcea să revin pe Moldoveanu, dar printr-un traseu mai accesibil. Nici cel dificil de la Bâlea, nici cel clasic și într-o urcare constantă de la Stâna lui Brunei. Ceva mai accesibil în formula actuală de posesori de Jeep. Pentru că... putem.

Vara 2024 – în formație completă

Așadar, în vara lui 2024, mi-am luat soțul, cățelul, părinții și fratele, și am decis să încercăm acel traseu „mai ușor”. Overlanding și apoi hiking.

Am ajuns după-amiază la locul de campare, ne-am instalat tabăra, am gătit ceva și ne-am băgat la somn. A vâjâit vântul toată noaptea, dar ne-am bucurat de căldură grație încălzitorului.

Start la 5 dimineața – drumul spre acoperișul României

La 4:30 a sunat ceasul. Ne-am echipat și am pornit pe traseu în jur de 5:00. Am început cu o urcare relativ ușoară, apoi am mers cam 45 de minute pe curbă de nivel până la un lac, urmată de o urcare mai susținută, care ne-a dat trezirea completă.

Traseul a continuat cu mici urcușuri și coborâșuri până deasupra Lacului Galbena. De aici, o coborâre abruptă, apoi din nou urcare pe creastă. La un moment dat ne-am intersectat cu traseul ce coboară înspre Stâna lui Brunei dar am continuat spre Moldoveanu.

Am trecut de Vârful Galbena, apoi am coborât spre Curmătura Moldoveanului. Și aici vine partea clasică – indiferent de unde pornești, ultima parte spre Moldoveanu e o urcare lungă și aparent fără sfârșit.

*Pauză înainte de urcarea spre Moldoveanu*

Pe vârf – răsplata unui efort împărtășit

Dar yay! Am ajuns pe acoperișul României! Era 9:30. Ținând cont că mama nu mai e în forma de acum 10-15 ani 🫶🏻, a fost un timp excelent. Am stat cam o oră pe vârf – am mâncat, am făcut poze, am ridicat drona. Apoi am luat-o înapoi spre unde ne lăsasem mașinile.

Coborârea a fost mai lentă, pentru că picioarele mamei cereau pauze mai dese. Totuși, pe la ora 14:00 eram din nou la mașini.

Tasha, care tot făcea ture în față și în spate ca să se asigure că toți membrii haitei sunt împreună, la final a văzut mașinile și a plecat glonț spre „casă”. Ne-a așteptat cuminte, la umbră, sub mașină 😂.

Un traseu accesibil, dar nu banal

Per total, acesta este cel mai puțin solicitant traseu spre Moldoveanu – cu condiția să ai o mașină 4x4. Nici partea de off-road nu e floare la ureche, dar cu puțină experiență se face fără probleme.

Cu siguranță vom mai reveni pe acest traseu, care sperăm să rămână relativ necunoscut publicului larg. Nu pentru că vrem să fim egoiști, ci pentru că nu ne dorim să fim responsabili de oameni care se aventurează doar pe baza poveștilor noastre, fără să fie pregătiți – nici pentru overlanding, nici pentru drumeții.

Dar, dacă sunt doritori, putem face un traseu organizat.

Vârful Moldoveanu, iulie 2024.