Fratele meu are un prieten care locuiește în Norvegia de foarte mulți ani, și tot de foarte mulți ani fratele meu mă roagă să mergem. Anul acesta, în februarie, am decis să mergem o săptămână.

Am mers la București, pentru că doar de acolo este zbor direct către Oslo, și am pornit într-o zi de joi. Am ajuns pe la amiază, dar eu lucrând online de după-amiază, după ce am ajuns, m-am conectat direct la muncă. Înainte să vă întrebați de ce nu mi-am luat liber... ei bine, firmele din SUA nu oferă prea multe zile libere.

Primele impresii și drumul spre Geilo

Joi n-am făcut mare lucru, dar am decis că vineri dimineață plecăm către munte, ca să vedem puțin din frumusețile Norvegiei. Am plecat de lângă Oslo și ne-am îndreptat către Geilo. Ajunși acolo, în mod normal ar fi trebuit să lucrez, dar totul era atât de frumos și încântător, încât am luat o zi liberă de urgență ca să mă bucur de după-amiaza petrecută prin stațiune.

M-am tot gândit dacă să închiriez echipament să dau o tură cu placa, dar era doar un singur loc de închiriere, stațiunea fiind axată pe ski, și până la urmă am zis că o să revenim cu altă ocazie. S-a băut bere Blanc (foarte comună acolo, se pare), am povestit, ne-am distrat.

Seara am luat cina la hotel și am încercat pentru prima dată burger de elan, iar băieții au mâncat un steak de ren. Ceva ce nu credeam că o să mănânc vreodată. Nu a fost rău, dar nici ceva cu care papilele mele gustative să fie obișnuite. După cină, ne-am dus în lobby, am jucat cărți, am băut vin și am povestit.

Spre Eidfjord, printre zăpezi și cascade

Dimineața, când ne-am trezit și ne-am uitat pe geam, ningea — atât de frumos, cred că am stat vreo cinci minute doar privind ninsoarea. Am fost la micul dejun, un bufet suedez foarte bogat. Ce mi-a plăcut a fost că aveau un aparat de făcut vafe! După micul dejun, ne-am strâns bagajele și am pornit către Eidfjord.

Drumul a fost absolut senzațional. Bătea vântul tare, viscolea, și am ajuns sus pe un platou unde era plin de mașini parcate stânga-dreapta. Nu înțelegeam ce se întâmplă — până i-am văzut: zeci de oameni pe skiuri, trași de vânt, pe un plan perfect plat. O priveliște surprinzătoare și total neașteptată.

Coborând spre fjord, ne-am oprit la o cascadă. Zona era foarte frumos amenajată și sunt convinsă că vara e plin de turiști, dar acum ne-am bucurat în liniște și singurătate. De aici, unde încă era iarnă, am intrat într-un tunel care străbătea muntele, iar când am ieșit pe partea cealaltă… era un fel de toamnă târzie 😆

Ne-am oprit la un alt punct de belvedere și apoi am ajuns în Eidfjord. Mi se pare ireal că, deși e adânc în inima Norvegiei, are apă oceanică! Și chiar mai mult — vara vin aici vase de croazieră. Acum, iarna, am văzut maxim 10 oameni în tot orașul. Există un hotel, un magazin și câteva case — toate păreau pustii. Magazinul era totuși deschis, ne-am luat ceva de ronțăit și am pornit mai departe.

Cascada geamănă și cazare în Haukeli

Pe la jumătatea drumului către Rjukan, am zis că ne vom căuta cazare pentru acea seară. Pe drum, ne-am tot minunat de fjorduri, lacuri, livezi de meri pe versanți abrupți, casele lor specifice — absolut superb. Ne-am mai oprit la două cascade, una lângă alta, cărora li se spune „cascadele gemene”.

Am sunat și am rezervat un hotel în Haukeli. Până la cazare, am mai trecut de un platou montan unde, printre viscol, am zărit și apusul. Ce mi-a plăcut la hotelurile din Norvegia a fost că baia avea încălzire în pardoseală. Game-changer! Seara, hotelul avea cină tematică — tacos, ziceau ei, dar era un bufet suedez de unde îți luai o lipie și puneai ce voiai tu pe ea. A fost bun, totuși.

Gaustatoppen și tunelul militar secret

A doua zi am pornit către Rjukan. Aici urma să urcăm pe Gaustatoppen. Pe drum, ne-am oprit să vedem Centrala de Apă Grea. Merită citit despre ea și despre sabotajul faimos din timpul războiului. Transportul apei grele către Germania: Era transportată în condiții de maximă securitate și secret, pentru a evita detectarea de către Aliați sau rezistența norvegiană.

Etapele transportului:
- Faza 1 – Transport local: Apa grea era inițial transportată din uzina Vemork la gara din Rjukan.
- Faza 2 – Trenul Rjukan–Mæl: Butoaiele erau încărcate într-un tren special care mergea până la Mæl, pe malul lacului Tinnsjø.
- Faza 3 – Traversarea lacului Tinnsjø: La Mæl, încărcătura era urcată pe feriboturi speciale de cale ferată, precum celebrul SF Hydro, pentru a traversa lacul.
- Faza 4 – Continuarea transportului cu trenul spre Germania: După ce ajungea pe malul opus, la Tinnoset, încărcătura era transferată din nou pe cale ferată și transportată prin Suedia sau direct spre Germania, în funcție de circumstanțe.

Am ajuns la parcarea de la baza muntelui Gaustatoppen, și am aflat că urcarea se face printr-un tunel secret, folosit de armată din anii '40 și deschis publicului abia în 2010. Două funiculare prin munte, și hop — în vârf! Acolo am simțit probabil cel mai intens vânt și cel mai crunt frig din viața mea. Dar priveliștea… wow.

Am stat puțin, am făcut poze, am văzut clădiri militare vechi, era și o cafenea acolo, dar n-am intrat. Mulți urcau cu ski de tură, alții coborau pe ski după ce urcau cu funicularul. Erau destul de mulți oameni, fiind duminică. Biletul: 50 euro/persoană dus-întors — cam mult pentru noi, dar rezonabil pentru norvegieni.

Ultimele zile și explorarea orașului Oslo

Luni a venit munca din nou, așa că doar diminețile mai erau libere de explorat. Am vrut să mergem puțin și în Oslo, pentru că nu văzusem nimic din oraș. Luni ne-am relaxat, am făcut o plimbare prin orășelul prietenului nostru, iar marți am vizitat: Opera, Cetatea Akershus, Palatul Regal, Aker Brygge. Am luat prânzul la un restaurant în stil americănesc și ne-am întors acasă.

Miercuri dimineață am fost la Pârtia Olimpică de lângă Oslo — ceva incredibil, sincer, nu-mi vine să cred că cineva chiar se dă pe așa ceva! Apoi am mers într-un parc plin de sculpturi, The Vigeland Park (favorita mea e cea de mai jos) și, în final, la Muzeul FRAM.

Inițial, pentru mine „Fram” era doar ursul polar, dar am descoperit că a fost o navă celebră, folosită în expediții de la Polul Nord la Polul Sud. Corabia e foarte bine păstrată, am urcat în ea, am văzut unde dormeau, unde mâncau — totul. Biletul: 18 euro/persoană.

Ultima cină și promisiunea unei reveniri

În ultima seară, fratele meu a ținut neapărat să mai mănânce carne de elan. Așa că au luat din supermarket și a gătit o mâncărică scăzută, perfectă pentru cina noastră de rămas bun din Norvegia.

Joi dimineață am plecat spre aeroport. Cu multe amintiri, cu telefonul plin de poze și cu dorința clară de a reveni. De preferat vara, într-o tură luuungă de overlanding. 😊

O săptămână în Norvegia, februarie 2025